Umbra se mișcă
în noapte
în pâcla deasă
obosită
de câte lumini
se abat printre crengile
ca niște mari semne
ce sfâșie.
Pe pietrele umede
reci ca mâinile morții
rotunde ca umerii zilei
de câte picioare au călcat
peste ele
se-ntinde întreg trupul tău
în devoțiune.
O lume din care ai pleca
ai vrea să pleci
într-o pustie
unde nu se află
purtători de cagule
și toți au în piept
inimile adevărate.
Dar fără somn veghez
în tulburare
într-o lume în care
nu am loc
o lume-n care voi trăi
până la capăt
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment profund de alienare și oboseală față de o lume percepută ca fiind ostilă și lipsită de autenticitate. Naratorul tânjește după un loc de refugiu, o pustie metaforică unde să găsească pace și sinceritate, dar este condamnat să trăiască în această realitate apăsătoare.