Dogoarea aceasta o știu,
ea vine din spate mereu,
basmul ei pământiu
il ascult cu sângele meu.
Zboru-i întretaiat
crește bezmetic și crud,
fosnetul ei vinovat
din tinerețe-l aud.
Pustiitoare aripa
crește arșiți și ploi de noroi
în urmă.
Și clipă de clipă
crește distanța-ntre noi.
Și-acum inserarea se lasă.
Umbra crește-n adânc,
Unde e peria deasă
și greșeala să le arunc?
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimente de nostalgie și regret legate de trecut și de pierderea inocenței. Naratorul rememorează o figură misterioasă, posibil o metaforă pentru o experiență sau o persoană din tinerețe, și reflectă asupra distanței crescânde dintre prezent și acea perioadă.