Bun de pus la rană, rău de pus la zid,
Numai eu știu taina fiecărui rid.
Numai eu dau seamă pentru cât am fost
Înțelept de singur, fericit de prost.
Am hrănit orgolii ucigând iubiri
Și-mi asum sentința iernii din priviri.
Pentru mulți paiață, la puțini îndemn,
M-am purtat cu zeii și fricos și demn.
M-am târât pe burtă, am zburat prin cer,
Fără ca vreodată învoiri să cer.
Partea mea cea neagră, cu noroiul mort,
Părții mele albe, i-a tot fost suport.
S-au tot rupt din mine cei flămânzi de har,
Fără să-și asume ultimul pahar.
Pe degeaba înger, drac plătit, din plin.
Înălțarea-mi este singurul declin.
Sensul versurilor
Piesa explorează dualitatea naturii umane, sacrificiile făcute de-a lungul vieții și acceptarea imperfecțiunilor. Vorbitorul își asumă atât părțile bune, cât și cele rele, recunoscând că ambele contribuie la identitatea sa.