Mi-au orbit ochii
din această tristețe a zilei –
voi numiți
un drept magnificența
de-a ne fi stăpâni?
eu o numesc această sare a mării
cu care-mi lustruiesc inima
această frunză de cornalină
care-ți va străpunge somnul
cum cornul lunii: blum: thalatta!.
Eu o numesc această abhorație
a bucuriilor maniabile
care ne vor lapida cu blândețe
și în sfârșit o numesc acest miros
al meu nesuferit de câine mergând
(ca de un lanț legat) în jurul
acestei morți a dulcelui
domn al Mirmidonilor!.
Stăpâne: dacă nu ești latru Moartea
cu organul acesta protofizic
justiție: în balanța de aur a sângelui
ecluzele apelor generale!
Sensul versurilor
Piesa exprimă o revoltă interioară și o dezamăgire profundă față de ideea de drept și stăpânire. Vorbitorul asociază aceste concepte cu suferința și moartea, respingând bucuriile superficiale și denunțând o justiție coruptă.