Cezar Ivanescu – Jeu d’Amour (In Somno) II

Nimic nu se mai află, numai vidul,
ca Brahma mă trezesc din somn închis
în boala cărnii mele; plânge zidul?
a fost, n-a fost? Fiind va fi în vis
și ce va fi cu moarte o să fie,
tot trupul meu e-o rană și-i un semn,
în ochiul rănii mele, carne vie,
să picuri, melodie, undelemn
în ochiul rănii mele, carne vie,
să picuri, melodie, undelemn!
Cetate mistuită-n foc de Limbul,
doar eu rămân fidelul tău amant
mai străjuind făptura ta și nimbul
pe munții groazei, porți de amiant,
ca Taurul la porți de alabastru
și ca heruvii cu văpăi în mâini,
Cetatea mea Iubită, Ochi-Albastru,
hrana mea dulce care mă amâni,
Cetatea mea Iubită, Ochi-Albastru,
hrana mea dulce care mă amâni!
Aici mă ții să-ți străjuiesc ființa
și pentru mine altfel nu vei fi
decât speranța morții și credința
angelicei în veci prietenii;
păzească-și dar mai mult ca pe-o comoară
Pierduta lui Cetate, pur Inel
care-l va logodi a doua oară
cu Sufletul și carnea lui în el!
Cel Singur și Amar cu mâini frumoase
să nu se plângă pururea, altcum
va fi-n pridvor de Moarte Luminoasă
dar să-și păzească moartea lui acum,
Cel Singur și Amar cu mâini frumoase
să nu se plângă pururea, altcum
va fi-n pridvor de Moarte Luminoasă
dar să-și păzească moartea lui acum,
va fi-n pridvor de Moarte Luminoasă
dar să-și păzească moartea lui acum!
Dar uneori adorm, – trudit îs foarte,
visând te văd râzând și parcă vom
fugi prin vis din moarte și din moarte
vom pogorî din nou adânc în somn,
carnea de înger pe pământ se pierde,
Femeie-Copilandru, Prinț și Domn,
ca pe-un copil pierdut în iarba verde
m-ai omorât cu râsul tău în somn,
ca pe-un copil pierdut în iarba verde
m-ai omorât cu râsul tău în somn!