Subiecte ușor de abordat, la fel de ușor de abandonat
Imaginate, disociate, că mintea umană e slabă
Fascinată de căcaturi pe care n-ar putea să le facă
Subiecte simple repetate la infinit
Diluate atât de mult, orizont mărginit
Evoluția nu-nseamnă neapărat schimbare
Punem preț pe prea multe chestii fără valoare
Cine decide ce este sau ce a fost relevant vreodată
Diluarea materiei în drumul spre relevanță
Rămâi fără substanță
Materie primă absentă-nlocuită cu aroganță
Nu ieși din rând, nu ieși din tipar
E ceva uman, grotesc, cum nu vreau să par
Suntem tot una cu universul nostru
Totuși nu știm ce se află înăuntrul nostru e dezastru
Și ne închidem mințile în siguranța minciunilor pentru ochii lor
Contează mai mult decât a noastră părerea lor
Ne repetăm idei până credem că devin adevărate
Le propagăm prostește după mai departe
Apoi ne lăsăm influențați ușor
De norii care vin și trec în zbor
Trec zile, luni, ani și nu ne punem întrebări
Că de abia târziu realizăm cât însemnăm
Ce însemnăm
Ignorăm și uităm tot ce ne făcea pe noi, noi
Plecăm, aruncăm idei ca pe gunoi
Mă întreb apoi ce a mai rămas
Nu știu și nici nu vreau să știu, stau retras
Îmi recalibrez liberul arbitru ca un compas
Invenție mitică, stare critică penibilă
Privit din spațiu totul pare mic sau poate chiar este
El iubește ceva ce nu-l prețuiește
Animalele mișună libere într-o falsă libertate
Neintegrate, niciuna nu face parte din societate
Partea întunecată a lunii prefațează masca lumii
Țipă în șoaptă ca să nu-ți deranjezi vecinii
Era neafectat de timp că trecuse deja prin toate
Conservarea impulsului de a le mai face odată în alte perioade
Dar totuși îndatorat de el că-l primește cu porția
Analizează tot ca să-i înțeleagă semnificația
Că cine pleacă nu mai are șansa s-o ia de la capăt
Necunoscut de trecut, uitat de viitor
Prea slab pentru a face ceva notabil ulterior că-i delăsător
I-a rămas doar să mai scrie poezii
Să se deschidă în fața lumii, împotriva firii
Ce nu avea își dorea, ce deținea nu prețuia
Focusat pe lucruri mici pe pilot automat trăia
Te hrănești doar din minciuni
Lucruri pe care vrei tu să le auzi
Frica că aparțin unui neam de fricoși
Fuga de moarte vă face credincioși
Oameni anoști, ești unul dintre ei, te recunoști
Totul poate fi înlocuit, inclusiv tu, totu-i oscilant
Te-ai depersonalizat
Până și credința-n oameni te face slab
Dar nu există leac pentru năravul căpătat
Nimic din ce ai nu mai este de folos
Orice ai face nu te uita în jos
Sensul versurilor
Piesa explorează superficialitatea societății moderne și pierderea individualității. Vorbește despre cum oamenii se lasă influențați de idei preconcepute și trăiesc în minciună, ignorând adevărata lor esență și potențial.