Ochiul furtunii mă ghidează
Știi ce-i culmea?
C-am ajuns să fiu izolat și respins de toată lumea
Rănile mi s-au tatuat pe conștiință și mă mir
Că după atâtea eșecuri am puterea să respir.
Mă privesc în oglindă și-nchid ochii scârbit
Caut somnul veșnic dar în vis am fost mințit
Mă trezesc paralizat, strâns legat în amintiri
Sub umbra fără margini a unei vechi priviri.
Simt înțepături… mă vindec lent, mă distrug rapid
Sunt un nimic, bun de nimic într-un mediu morbid
Mă agit la răsărit, văd cum atârn de-un pom
Dimineața adorm și noaptea mă trezesc alt om.
Vântul mă mângâie lent și-apoi îmi bate obrazul
Mi-a arătat fericirea, dar eu n-am schimbat macazul
Teama crește exagerat și pot să spun sigur
Că-s foarte convins de faptul că omul tre’ să fie singur.
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente profunde de izolare, suferință și deznădejde. Protagonistul se simte respins de lume și copleșit de amintiri dureroase, ajungând la concluzia că singurătatea este inevitabilă.