Flegmatick:
Am lăsat armele jos, n-am nimic de distrus
Doar un eu confuz, expus, și mi-am spus
Că dacă nu mi-ai vinde o oră și nici o urmă de pace
O să mă-ncălzesc la foc făcut de bețe înfipte-n roate….
Și mor, când răsăritu’ se transformă-n apus
Mă amețește grav, de parc-aș fi frate cu Bachus
Mi-am spus că zilele n-au gust
Mi-e dor de dimineți senine în mijloc de August.
Mă simt străin (aha)
Pentru simplul fapt că m-am întrebat: de unde p***a mea venim?
Și-apar mai multe întrebări ce nu le știm (zi…)
Mă fac să gust din adevăr câte puțin.
Și țin să țin ochii deschiși, să nu mă bag la somn
Rămân complex de simplu, c***e, spune-mi simplu: om
Fac slalom îngrozit, printre somnambuli
În transă, din fașă hrăniți cu minciuni (ya…).
Stafia netrecutului mă strigă
Ce țin să țin conștiința plină
Războaie în interior, aștept furtuna
Să spele sângele vărsat în luptele de pan-acuma….
C. O. D. :
Ochiul furtunii mă ghidează, știi ce-i culmea?
C-am ajuns să fiu izolat și respins de toată lumea
Rănile mi s-au tatuat pe conștiință și mă mir
Că după atâtea eșecuri am puterea să respir.
Mă privesc în oglindă și-nchid ochii scârbit
Caut somnul veșnic dar în vis am fost mințit
Mă trezesc paralizat, strâns legat în amintiri
Sub umbra fără margini a unei vechi priviri.
Simt înțepături… mă vindec lent, mă distrug rapid
Sunt un nimic, bun de nimic într-un mediu morbid
Mă agit la răsărit, văd cum atârn de-un pom
Dimineața adorm și noaptea mă trezesc alt om.
Vântul mă mângâie lent și-apoi îmi bate obrazul
Mi-a arătat fericirea, dar eu n-am schimbat macazul
Teama crește exagerat și pot să spun sigur
Că-s foarte convins de faptul că omul tre’ să fie singur.
Sensul versurilor
Piesa explorează luptele interioare, sentimentele de izolare și căutarea sensului într-o lume confuză. Artiștii exprimă deziluzia și dorința de evadare, dar și acceptarea singurătății ca o condiție umană.