Pe vârfuri cu liniștea pururei azi
Vin noapte de noapte convoaie de brazi.
Ce spune această mișcare de timp?
De ce cu nimic nu se poate s-o schimb?
Mă-ncumet să stărui cu vocea mea stearpă,
Mă-ncumet, vegheată de mâna cu harpă,
Mă-ncumet zbătându-mi eternele plete
Sub steaua la care suiră ca pete.
Nori-demoni, nori-îngeri, cu alți nori în mână,
Sfidând infinitul din care se-amână.
Mai vine și palidă, agonizând
Durerea că lebăda n-are cuvânt,
Otravă mai vine, în zări contemplate
De ochii închiși peste singurătate.
Oh, Doamne, ce blândă e clipa în care
Mă vindeci de rana-mi cu-o rană mai mare.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema suferinței și a vindecării paradoxale. Vindecarea vine printr-o durere și mai mare, sugerând o transformare profundă și necesară.