Stăm împăcați rănindu-ne de toate
Și serile vin parcă mai devreme
Te însoțesc numai pe jumătate
Pierdută jumătate în poeme.
Țesându-ne covoare și macate
Păienjeniș asupra unor steme
Ne-nchipuim că suntem întâmplate
Vieți de care nimeni nu se teme.
Prea sus ne ține steaua nepătate
Privirile ce-ar vrea să se-ntreme
Cu picături de nucă verde, poate,
Din nucii care cresc între blesteme.
Sensul versurilor
Piesa descrie o relație în care partenerii se rănesc reciproc, refugiindu-se în poezie și iluzii. Ei se imaginează invulnerabili, dar realitatea este că sunt prinși într-un ciclu distructiv, căutând alinare efemeră.