Apropo nimeni nu-i mai presus de lege
și regulamentele militare. Din (ne)fericire
poetul nu respectă nimic în afară, bineînțeles,
de poezie. Pe care-o sanctifică, zău, cu fiecare
cuvințel. Imnul lui național este Luceafărul
Pe care-L visează de câte ori are ocazia.
Iar biblia începe întotdeauna cu Odă (în metru antic)
Cu toate că i s-a atras atenția în fiecare ședință
Îl mai trecem încă o dată pe ordinea de zi
imediat după
Treceți batalioane române Prutul
pardon Carpații
Pentru că nu-i așa
Poetul rămâne vârful de lance al simțirii românești
Am (re) scris. Se-aude
OK. Să revenim
Licităm
Cine dorește uniforma poetului
Adjudecat
de
cititorul
următor.
Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ II
Sensul versurilor
Piesa explorează rolul poetului ca rebel și păstrător al identității naționale, sfidând regulile și convențiile. Poetul este prezentat ca un simbol al simțirii românești, a cărui operă este mai presus de orice lege sau regulament.