Iarna românească prinde iar a-și cerne
Zestrea de lumină și de bucurii,
Țara-i încrustată în comori eterne
Fildeșul zăpezii cade din tării.
În Carpați domnește pacea milenară,
Cerbii poartă-n frunte giuvaiere vii,
Prin văzduh își lasă urmele de ceară
Veverițe roșii, vrăbii argintii.
Regină e iarna pe ființe și lucruri
Feeric e totul, prin munți și prin văi
Ce dulce e viața când știi să te bucuri
Și zarea răsună de zurgălăi.
Și în orice casă preacinstită, iată,
Dansul și ospățul sunt de-acum în toi
Iarna asta pare binecuvântată
Semne bune are anul pentru noi.
Aibă tot poporul bucurii supreme
Fie steagul păcii semnul tutelar,
Purpură și aur picură din steme,
Să veghem mai aprig piatra de hotar.
Țării noastre scumpe fără de prihană,
Dragostea să-i fie înstelat veșmânt
Din înalt de poartă maramureșană
Până la Danubiul legendar și sfânt
Să trăiască veșnic, scumpa Românie,
Pacea ne-nflorească dulce pe obraz,
Fie ca de-a pururi lumea să ne știe
Ca pe-un neam de oameni harnic și viteaz.
Corneliu Vadim Tudor, 1979
Sensul versurilor
Poemul celebrează frumusețea iernii românești și bogăția spirituală a țării. Este un omagiu adus României, cu un mesaj patriotic și un sentiment de speranță pentru viitor.