Motto: „Omul trist cade pe gânduri și se-apropie de foc…” VASILE ALECSANDRI.
Înaintăm pe brânci în noul veac,
E tot mai trist și plouă mocănește,
Un nou sicriu se-ntoarce din Irak,
Românii sunt săraci și mor prostește.
Iar frigul toamnei intră pân’ la os,
Miroase-a transhumanță și-a zăpadă,
Un cer de plumb coboară tot mai jos
Pe străzi pustii ca-n antica Eladă.
Ce-ar simți Bacovia acum?
Ce-ar scrie cu cerneală violetă?
Din case zgribulite iese fum,
Fete bătrâne trag din țigaretă.
Nu sunt abecedare, nu sunt bani,
Lumea trăiește doar din împrumuturi,
Invazie TV de mitocani,
Îți vine să îi iei pe toți la șuturi.
E toamnă iar, mai grea decât credeam,
Ce vreme rece, ca de Bobotează!
Nu mai rezistă frunzele pe ram,
Ultimii cuci spre India migrează.
Când a trecut și acest an nebun?
Mai ieri ne îmbăta Revelionul
Și ne uram noroc și-un an mai bun
Și artificii ne țineau isonul.
Însă s-au dus atâția dintre noi,
Atâtea locuri goale sunt la masă,
În boxe de ciment și de noroi
Ei și-au găsit, cuminți, o nouă casă.
Cu candele și vâsc îi îmbunăm,
Ne reproșăm că i-am scăpat din mână,
Că n-am făcut destul să îi salvăm,
Iar ochii lor orbecăie-n țărână.
An funerar, dar ce mai ai de gând?
Mai ai trei luni și nu sunt buni augurii,
Nu vrei să pleci în haos mai curând,
Să nu dai foc la Volga și Missouri?.
Niște netrebnici fără Dumnezeu
Ne taie pofta de-a trăi sub soare,
Eșarfă neagră pun la curcubeu
Și jură strâmb, și jefuiesc popoare.
Pământul e condus de sataniști,
Îi vezi cum ne dau lecții de morală,
De-aceea, astăzi, ochii mei sunt triști,
Iar boala omenirii e mortală.
Tristeți duminicale… Arbori goi…
Parcă-i mai multă viață-n cimitire,
Iisus n-o să învie pentru noi –
E pregătit de-o nouă răstignire.
Corneliu Vadim Tudor
1 octombrie 2014
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment profund de tristețe și deziluzie față de starea actuală a României și a lumii, văzută ca o decădere morală și spirituală. Se face referire la moarte, sărăcie, corupție și pierderea valorilor.