Fluctuez în univers când
mintea este dimensiunea care se desparte de pământ
ți-am văzut imaginea spartă reflectată de un abis
pictat odată cu natura moartă
când vorbesc cu pereții, vorbesc cu tine
dar am aflat că înțelegerea e o glumă din mulțime
sunt un prinț închis într-un castel
gata să rupă poetic un munte de flagel
fratele pleacă odată cu timpul
când a aflat că banul este ghimpu’
și aprofita pe baza ignoranței
când a aflat că asta este punctul culminant.
Speranța nu moare ultima,
ea te omoară când ajungi ultimu’ și aștepți degeaba
răbdarea e infinită, răbdarea e infinită
dacă nu există momentul potrivit
o viață otrăvită de interes și nimic relativ
viața pare un negativ mixat de timp
mă simt regele pământului închis într-o colibă
ochii mi se sting
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente de izolare și deziluzie. Vorbitorul se simte prins într-o realitate apăsătoare, unde speranța se transformă în așteptare zadarnică, iar viața pare o experiență negativă.