Ca fluturii la geam zbor fulgii de zăpadă
Și-n casă arde focul-n șemineu;
Frumoasă-i viața când doar tu și eu
Mai așteptăm sfioși că luna se ne vadă.
O, dulce amintiri, pe când mai stăm la sfadă,
Revin de parcă-n veci a fost mereu
Același copilaș, același zeu
Cu tolba plină de săgeți să-i fim de pradă.
Doar anii au trecut, iubirea a rămas
Cântându-ne mereu cu-același glas
Cel mai duios, mai dulce cântec de iubire.
Că am încărunțit înseamnă oare
Că-n viața noastră nu e loc de soare,
Să ne-nhămăm la-a bătrâneții oropsire?
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra trecerii timpului și a amintirilor unei iubiri statornice. Vorbitorul își amintește de trecut cu nostalgie, întrebându-se dacă îmbătrânirea înseamnă pierderea bucuriei și a speranței.