Străin ți-e drumul
pe care luni întregi
te-ai dus lăsând urme de vise,
și anii ce-au trecut sunt mulți, străini –
și anii
care ți-au șters din ochi lumina
rămasă-n jar sub patină de vatră -.
Nu-ți amintești
poteca ce-ai călcat-o
în fiecare zi
urmându-ți noaptea,
acea frumoasă blândă de acasă,
acum e doar o umbră
pe drumul ce-l străbați..
Ce-ți mai rămâne din merindea pusă
într-un batic
purtat cu tine-n lume?.
O firmitură râncedă
și rece
ca pieptul unde ți-a tăcut plecarea.
Nu te uita ce vei lăsa în urmă
acolo
din înstrăinarea-ți tristă
de care fugi
de când ai pus pe foc
ultimul lemn
din ultima speranță.
Acum te-ai regăsit,
dar unde-s ceilalți
ce ți-au stropit cu lacrimi drumu-n lume?.
Sunt toți acolo,
dar holbați
se uită la străinul fără lacrimi
cu ochii-ntorși spre ce nu a regăsit.
Ce trist e pomul plin de fructe coapte
dar fără frunze
când îl prinde ziua
cu zori primăvărateci
fără rădăcini..
Un pom în iarnă.. doar un pom în iarnă –
Sensul versurilor
Piesa descrie sentimentul de înstrăinare și dezrădăcinare al unei persoane care se întoarce acasă după o lungă absență, dar nu mai găsește nimic din ceea ce a lăsat în urmă. E o meditație tristă asupra pierderii și a imposibilității de a recupera trecutul.