V-am pierdut din gene cu ultima mea lacrimă
înainte de somn!
Unde sunteți dară voi, tabla înmulțirii
a speranței, voi împrăștietoarelor
trez minținde gânduri?
Calea către mine este și calea mea înspre voi,
calea către mine lesnicioasă-i
însă voi îndepărtate sunteți vise.
Muma frunților mele sapă în azi,
tatăl inimii mele însă blestemă
vrajba împreunării.
E lipsă de spațiu și ziua și noaptea
și-n lună și-n raze și-n inimi ca-n noi.
Gheare de ochi – gheare boante – ating
în trecere turbărie în străfund
atât de străfund
de rămâne o rază rămâne un cutremur
de rămâne un fir rămâne lumea.
Undeva pe acest pământ mai este loc
pentru mișcare?
Sensul versurilor
Piesa exprimă o căutare profundă și dezamăgitoare, o pierdere a speranței și un sentiment de lipsă de spațiu, atât fizic cât și emoțional. Vorbește despre o lume în care chiar și un fir subțire poate susține existența, sugerând fragilitatea și precaritatea vieții.