I.
În creierul-mi, ca o regină
În camera ei spațioasă,
E-o mâță tânără, frumoasă,
Când miorlăie, abia suspină.
Nu-i voce tandră ca a ei,
Și fie aspră, fie lină,
Este mereu profundă, plină,
E farmecul și taina ei.
Las vocea asta să pătrundă
În sufletu-mi, până-n străfund;
Mă umple ca un vers profund,
Ca o licoare mă inundă.
Orice durere îmi alungă
Răsunetu-i sublim, fierbinte,
Și pentru-o frază cât de lungă
Nu-i trebuie deloc cuvinte.
Nu e arcuș să se-acordeze
Pe inima-mi atât de lin
Și să o facă să vibreze
Mai pur, mai dulce, mai divin.
Ca vocea ta misterioasă,
Pisică scumpă, minunată,
Precum un înger de curată,
Subtilă și armonioasă!
II.
Din părul ei și blond și brun,
Iese-un parfum preadulce, fin,
Odată-am mângâiat-o lin
Și-i simt miresmele și-acum.
Spirit păzind căminul meu,
Ea judecă și cârmuiește
Domeniul său, împărătește;
E zână bună, sau e zeu?
Când, ca un vis, o simt cum vine,
Și-atras ca de-un vrăjit magnet,
Mă-ntorc spre ea atât de-ncet,
Dorind să văd mai mult în mine.
Uimit și fermecat zăresc
Pupilele-i adânci și pale
Lucind ca două vii opale
Ce țintă-n față mă privesc.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o admirație profundă și aproape spirituală față de o pisică. Pisica este văzută ca o sursă de inspirație, confort și mister, având un impact profund asupra stării emoționale a naratorului.