Charles Baudelaire – Ceasornicul

Ceasornic! Zeu amarnic, nepăsător, c-un deget
Pe fiecare ameninți spunându-i: „Nu uita!”
Durerile în freamăt curând s-or împlânta
În inima-ți ca-n tina lovită fără preget.
Plăcerea ca un abur în zare va pieri
Cum în culise-și pierde silfida legănarea
Oricare clipă soarbe un strop din desfătarea
Ce tuturor ni-e dată cât timp vom mai trăi.
De trei mii șase sute de ori pe ceas. Secunda
Șoptește: „Ține minte!” Cu glasul lui mărunt
De greier, spune – Acuma: tot Altădată sunt
Sugând cu trompa-i hâdă viața ta ca unda!.
Remember! Esto memor! Tu mână spartă! Vezi!
(Vorbește-n orice limbă gâtleju-mi de metal)
Minutele sunt scumpe, nebune – mineral
Al cărui dram de aur se cade să nu-l pierzi!.
Adu-ți aminte: Timpul ce tot mai lacom joacă
Nemăsluind, câștigă oricând, e scris așa
Dar ziua scade; noaptea e mare; nu uita!
Genunea e-nsetată; clepsidra tot mai seacă.
Curând suna-va ceasul când și Norocul viu
Și vrednica Virtute, soția ta fecioară
Și chiar Căința (hanul de cea din urmă oară!)
Ți-or spune: „Mori bătrâne mișel! e prea târziu!”.
L’horloge.
Horloge! dieu sinistre, effrayant, impassible,
Dont le doigt nous menace et nous dit : „Souviens-toi! „
Les vibrantes Douleurs dans ton coeur plein d’effroi
Se planteront bientôt comme dans une cible;.
„Le Plaisir vaporeux fuira vers l’horizon
Ainsi qu’une sylphide au fond de la coulisse;
Chaque instant te dévore un morceau du délice
A chaque homme accordé pour toute sa saison.
„Trois mille six cents fois par heure, la Seconde
Chuchote: Souviens-toi! – Rapide, avec sa voix
D’insecte, Maintenant dit: Je suis Autrefois,
Et j’ai pompé ta vie avec ma trompe immonde!.
„Remember! Souviens-toi, prodigue! Esto memor!
(Mon gosier de métal parle toutes les langues.)
Les minutes, mortel folâtre, sont des gangues
Qu’il ne faut pas lâcher sans en extraire l’or!.
„Souviens-toi que le Temps est un joueur avide
Qui gagne sans tricher, à tout coup! c’est la loi,
Le jour décroît; la nuit augmente; souviens-toi!
Le gouffre a toujours soif; la clepsydre se vide.
„Tantôt sonnera l’heure où le divin Hasard,
Où l’auguste Vertu, ton épouse encore vierge,
Où le Repentir même (oh! la dernière auberge!),
Où tout te dira: Meurs, vieux lâche! il est trop tard! „