Din acest vânăt cer ciudat,
Plin, ca şi soarta-ţi, de blesteme,
Ce gânduri, om destrăbălat,
Coboară-n tine să te cheme?
-Iubind tot ce-i întunecat,
Greu de-aşezat în loc şi vreme,
Eu ca Ovidiu alungat
Din raiul Romei, nu voi geme.
Cer sfâşiat, plin de ruine,
Mândria-mi se-oglindeşte-n tine!
Ţi-s norii dricuri care-n ele.
Duc toate visurile mele
Şi în lumina-ţi prind să joace
Luciri din Iad, şi Iadu-mi place.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o atracție către întuneric și suferință, văzute ca o reflectare a propriei mândrii și a unui sentiment de exil. Vorbitorul găsește o formă de plăcere în acest peisaj sumbru, refuzând să se lamenteze în ciuda greutăților.