Atât de-ncet cântă zvon stelar,
că morții doar îl aud în crucea serii;
în grâne coapte, de culoarea mierii,
draci mulți neghinei pregătesc cântar.
Hulubi de abur, rupți din nori întruna,
se-nneacă-n jocul de lumini stelare;
prin cerc de-albastră apă moartă, -n zare
plutește nufărul de aur – luna.
Târziu, muncit și plin de colb, Isus
deschide poarta țarinei și merge
spre lanul foșnitor; și fruntea-și șterge
sub ploaia albă-a razelor de sus.
Apoi, oprindu-se trudit pe-un hat,
Isus binecuvântă deopotrivă
și stelele, și zarea milostivă,
uitând că e flămând și însetat.
Sensul versurilor
Piesa descrie o scenă contemplativă în care Isus, obosit de munca sa, binecuvântează atât stelele cerești, cât și zarea pământească. El uită de propriile nevoi fizice, concentrându-se pe sacralitatea momentului și pe conexiunea dintre cer și pământ. Este un moment de grație și uitare de sine.