Hai la baiatu, ia vorba fierbinte,
Își ține de cald și te-ajută la minte.
Vând vorbe pestrițe, orice măsură,
Se potrivește la orice gură.
Închiriez arhaisme cu ora.
Cuvinte mecanice, Firma Pandora.
Vorba dulce, mult aduce,
Repar, la moment, epitete nauce.
Cuvinte zemoase, cuvinte harbuz.
Vând vorbe de leac pentru văz și auz.
Ia, doamnă! ia, doamnă! o vorbă de-amor
Pentru noptiera, în dormitor.
Atelier de-ndreptat adjective sucite,
Ascut la tocilă cuvinte-cuțite.
Poftiți, vorbe fragede, pentru salată!
Poftiți, cu piper, vorbărie tocată!.
Marele parc neologic. Real:
Hiperbola care mănâncă mangal!.
Must natural de cuvinte. Conține
Cele mai noi și mai mari vitamine.
Aicea se vinde cuvântul cel mare,
Doi bani kilogramul, să ia fiecare!
Sensul versurilor
Piesa descrie o piață metaforică unde cuvintele sunt vândute și prelucrate. Este un omagiu adus creativității lingvistice și puterii cuvintelor de a influența și îmbogăți experiența umană.