Ca o baltă liniștită,
Fără pic de undă-n ea,
Este inima din mine,
Draga mea.
Doar trecutele iluzii,
Ca un șir de pomi pe prund,
Se răsfrâng duios într-însa,
Pân’ la fund.
Flori albastre de-i culege
De pe malu-i să le-admiri,
Sunt trecute și pierdute
Amintiri.
Iară nufărul ce-nclină
Fruntea lui, îngălbenit,
Este clipa de iubire
Ce-a pierit.
Lasă norii să se-nalțe
De pe lac, pe ploaie seci,
Sunt suspinele din mine
Când tu treci.
Rece, rea, nepăsătoare,
Cu doi ochi senini, dar morți,
Că pe mine mort într-înșii
Tu mă porți.
Sensul versurilor
Piesa descrie o stare de melancolie profundă, comparând inima cu o baltă liniștită în care se reflectă amintiri dureroase și iubirea pierdută. Prezența rece și nepăsătoare a persoanei iubite accentuează sentimentul de moarte interioară și suferință.