Suntem doi şi totuşi unul
nici nu mai ştiu care
e trupul tău, care
e trupul meu.
Care e clavicula mea
care e invers.
Pun mâna pe ochiul meu
şi pe tine nu te mai aude
nimeni şi niciodată.
Pun mâna pe glezna ta
şi-mi simt reumatismul.
Ne confundăm până la salariu.
Tu eşti eu, eu sunt tu,
până şi coastele sunt la fel,
nici una independentă.
dacă te duci, Siamezule,
lasă-mi cheia apartamentului.
Sensul versurilor
Piesa explorează pierderea identității individuale într-o relație de dependență. Cele două persoane devin atât de interconectate încât granițele dintre ele se estompează, generând confuzie și pierdere de sine.