Minunat – el ne trimite o carte a înțelepciunii, unde sunt strânși laolaltă mai ales cei din generația a doua a căutătorilor noptatici – și dacă noi o deschidem, putem poate găsi explicația – și o deschidem – și citim că
fantasmagoriile vesele se risipesc treptat sub cerul imens înstelat – și stăm și ne gândim – și citim despre câinele care se purta
față de frumoasa egipteancă – spune acolo – cu o umilință dezgustătoare, dar
spionându-i toate gesturile, și bătându-și joc de ea când o vedea jucându-se cu păpușa
de cârpe – ca și cum ar fi fost prințul – și ne gândim iar
că grație acestei cărți atât de groase – și unde citim mai departe
că el îi scria, noaptea târziu de tot, că orice cuvânt trebuie să
se întrupeze, chiar și cuvântul iubirii – noi ne-am putea întrupa, nu în câine, ci în maimuță.
Acum de demult care să o urmeze peste tot pe Denisa, să-i facă astfel pe ceilalți, privind-o, văzând o maimuță cum însoțește o făptură frumoasă, să se vadă ei însuși în urâțenia animalului ca într-o oglindă, unde spălându-și tot ce este hidos în gândurile și poftele lor, să-și poată apoi ridica ochii limpeziți spre frumusețea simplă a Denisei – și ajungem astfel pe o stradă noroioasă, unde sub cerul încețoșat, s-au risipit fantasmagoniile – și abia când ne întâlnim cu poetul care-și ascunde surâsul deopotrivă în mustață, ca și în batista mereu ridicată spre buze – ca în romanele sentimentale, unde sensibilii își tamponează mereu buzele, nările, cu batistele cu dantele scoase elegant din manșete – de abia atunci ne dăm seama, când îl vedem cum ne privește fără surpriză și chiar ne adresează
cuvântul, că Denisa ne-a preschimbat, mergând alături de noi, din maimuță într-o făptură aproape omenească – pentru că Denisa are puterea să
schimbe, să strângă iar la un loc orice fantasmagonie veselă, oricât de mărunt s-ar fi risipit o clipă înainte – și astfel o clipă ochii poetului ne văd alături de o făptură frumoasă, și el ne aude chiar și cuvintele neajungând să capete o altă întrupare decât a pianului pe care-l purtăm peste tot cu noi – asemenea lui Wagner prin zăpezi – și acuma ne opintim să-l urcăm pe scările sufletești când ne oprim și noi la un loc.
Sensul versurilor
Piesa explorează transformarea personală și percepția de sine prin intermediul interacțiunilor cu ceilalți și prin introspecție. Prezența unei figuri feminine, Denisa, are un rol catalizator în această evoluție, ajutând naratorul să depășească o imagine de sine negativă și să aspire la o formă superioară de existență.