Ce mult a trecut de când puteam spune, cu adevăr,
că sunt bine dispus din cauză că ninge fastuos
afara, în curte, că știu cum ninge pe străzile largi (și osos
să-mi sune în vremea asta în urechile minții, în răspăr,
foșnetul de gândiri și sentimentalisme, așezate
frumos, să facă un înțeles, poate meșteșugit).
Mult a trecut. Acuma nu mai este nicio minunată
amintire despre după-amiezile cu ninsoarea-nmiit.
Acoperindu-mă, să mă împingă tot mai departe,
la care să mă întorc. Vremea pe mine acum
nu mă mai poate schimba. E ca o moarte,
de fapt. Pot să privesc pe fereastră – și nu-mi
mai vine să-mi amintesc de nimic. E o vreme
fără urmare – în care nici nu mai am de ce mă teme.
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment profund de nostalgie și melancolie față de trecut. Naratorul simte că timpul nu mai are putere asupra sa, asemuind această stare cu o formă de moarte emoțională, incapabil să mai găsească bucurie în amintiri.