Te-ai cuibărit în mine cu migală.
Păreai întâi că n-ai nimic de spus.
Cu amărui săruturi de migdală,
Tu mi-ai clădit şi stânca unde-s pus.
Mai pot printre liane de cuvinte,
Să mă ridic din lungul meu zăcut?
Dacă-ar putea sleirea să cuvinte,
Tot glasul lumii noastre-ar fi tăcut.
Şi, din prea plinul golului iubirii,
Cu mâna-ntinsă mila eu ţi-o cer,
Cu mâna care-n voia răzvrătirii
Oricând striveşte fulgerele-n cer.
Sensul versurilor
Piesa explorează o relație profundă și complexă, unde o persoană se simte copleșită și dependentă de cealaltă. Se vorbește despre sacrificiu, acceptare și o formă de iubire care construiește și limitează în același timp.