Mi te strecori în vis ca o șopârlă,
Și te-ncălzești la soarele-mi ascuns.
Pe malul sângelui, ca lângă-o gârlă,
E-un lac ferit, de tine doar ajuns.
Acolo stai și lenevești pe versuri,
Sau mi te zbengui, dornic de un joc.
Din marile și micile-universuri,
Tu doar în mine ți-ai găsit un loc.
Cât te-am pândit, nici umbra nu-ți pot prinde.
Te-aud umblând prin gânduri, și îmi scapi.
Și curse-am obosit a-ți mai întinde,
Tuneluri neștiute-n mine sapi.
Și când asupra-mi noaptea iar s-azvârlă,
Sobindu-mă în ochii ei rotunzi,
Mi te strecori în vis ca o șopârlă,
Și nu mă-ntrebi nimic, și nu-mi răspunzi.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema intimității și a căutării unei prezențe evazive în interiorul sinelui. Metafora șopârlei care se strecoară în vis sugerează o entitate subtilă, greu de prins, care găsește refugiu și căldură în interiorul eului.