Beau ca să uit din pumnii tăi, iubire!
Ești cântul meu cel mai firesc și cald.
Beau să te uit; dar crești în amintire,
eternă floare-n cerul de smarald.
Sunt rob ca apa și sunt clar ca vântul.
Tu îmi rămâi deopotrivă aproape.
Amurgul ne-ncunună-ades avântul,
nu însă lacrima ce-o mistuim sub pleoape.
Ecou pierdut prin luminiș de moarte
sunt, și sunt luciul trist din heleștaie
când, în suiş, etern, prin vremi deșarte,
un înger gol te schimbă în văpaie.
Sensul versurilor
Piesa exprimă regretul și amintirea unei iubiri pierdute. Vorbitorul încearcă să uite, dar amintirea iubirii persistă, transformându-se într-o prezență eternă, marcată de tristețe și melancolie.