Prima rază de lumină, respirație deplină,
Scrâncetul ce-n jur alină printr-o lacrimă sublimă.
Înclină vindecări de răni ca la calamincină,
Prin retină se imprimă destinația deplină.
Afirmă că în viață nu ai libertate,
Curată e necurata în conformitate cu date.
Oficializate cadre înalte din spate illuminate,
Criză din state, stelele apun, stelele sunt înclinate.
Fate deprimante, deprimate declarate,
Sub orice calamitate există suveranitate.
Suntem toți datori cu o moarte plină de viu,
Inițiativă, dacă nu meriți în rai există alternativă.
7 trepte, mintea-n suflet, conștiința,
Angelitate după păcate, conexitate, natalitate,
Cu toate că poate că darul te lasă mai frate pe drum mai departe.
Refren:
Dulce viață, prea, ești darul suprem,
Pregătirea bagajului pentru rai sau infern,
Chiar dacă unii spun că nu ești dreaptă, sunt demn,
Fără tine nu aș fi putut să scriu acest poem.
Suntem înconjurați de ispite, caractere ipocrite,
Creștini jurați pe cele sfinte cu fețele smerite.
Viața se simte, nu promite că vom fi fericiți,
Ai tot ce vrei în jur, dar zi, câte îți permiți?
Te agiți înrobit de arginți, tocmit cu sfinți părinți,
Tu nu ridici rugăciuni, tu ai doar rugăminți.
Te prinzi că depinzi de ceva prea mare ca să poți să explici,
Acum privește în oglindă și sincer pe cine minți.
În general nu acceptăm palme morale, contestăm,
Ridicăm brațele spre cer și protestăm,
Plus că ne dorim mai mult decât posedăm,
Și pe drum ne dăm singuri de furcă precum Poseidon.
Domn, domn să-nălțăm, cine te crezi?
Fii treaz când alegi, că după ce alegi te legi sau te eliberezi.
Vezi, trăiesc pur și simplu, îmbrățișez darul ceresc,
Chit că moartea intră în cerc încet, încet.
Refren:
Dulce viață, prea, ești darul suprem,
Pregătirea bagajului pentru rai sau infern,
Chiar dacă unii spun că nu ești dreaptă, sunt demn,
Fără tine nu aș fi putut să scriu acest poem.
Am mândria și mânia, acești mari demoni,
Ce m-au făcut să mă adaptez perfect la România.
Am trufia și furia, acești mari demoni,
Ce îmi întunecă mintea și strică armonia.
Văd cu claritate o realitate copleșitoare,
De-o varietate mare și totuși trecătoare,
Atât de înșelătoare și nesatisfăcătoare,
Nu arunca semințe în soluri neroditoare,
Că nu iese nimic chiar dacă e ploaie și soare,
Și o să fii dezamăgit ca și mine care
Am coșmaruri ce vin să îmi tulbure des somnul,
Plus că n-am nici fapte să-l bucure pe Domnul.
Așa cum îți așterni, așa o să și dormi, nu?
Pentru mine e clar ca apa de izvor cum,
Că abia când profiți de libertate
Nu mai ești liber, frate, în suflet ai răni nevindecate.
Refren:
Dulce viață, prea, ești darul suprem,
Pregătirea bagajului pentru rai sau infern,
Chiar dacă unii spun că nu ești dreaptă, sunt demn,
Fără tine nu aș fi putut să scriu acest poem.
Sensul versurilor
Piesa explorează dualitatea vieții, oscilând între bine și rău, rai și iad. Artistul reflectă asupra importanței vieții ca dar suprem, în ciuda dificultăților și a tentațiilor, și asupra pregătirii pentru inevitabila moarte. De asemenea, abordează adaptarea la realitatea românească și lupta interioară cu propriii demoni.