Foaie verde-a bobului,
Sus pe malul Giurgiului
Este casa Șandrului,
Șandrului bogatului,
Și-avea Șandru-o fată mare
Frumoasă cum e o floare,
De frumoasă ce era
Ilincuța mi-o chema
Mureau turcii după ea,
Murea Suleyman Pașa.
Ilincuța ce-mi făcea?
Cofa-n mână că mi-o lua
La Dunăre se ducea
Apă dulce de-aducea,
Iar acolo ce-mi zărea?
Iacă turcii că-mi venea!
Înapoi că se-ntorcea
Și maică-sii că-i zicea,
Și maică-sii îi zicea:
– Mamă, măiculița mea,
Ce-o fi pe Dunărea oare,
Mai văzut-ai maci în floare
De Paște în sărbătoare?
– Ăștia-s turci, fetița mea,
Vine mamă și te ia!
Ilincuța ce-mi zicea?
– Nu mă da, măicuța mea!
Ascunde-mă undeva
Că vin turcii și mă ia!
Șendruleasa ce-mi făcea?
Mâna pe sapă punea
Și o groapă că-mi făcea
La fereastra din grădină,
La o tufă de sulfină.
Șendruleasa ce-mi făcea?
O lua și-o ascundea,
O groapă mare-mi făcea,
Iar în groapă ce-mi punea?
Numai lemne și butuci
S-aibă crezământ la turci.
Și mult nu mai zăbovea,
Ilincuța se-ascundea,
Iacă turcii că-mi venea
Și din gură că-mi zicea:
– Spune, Șendruleaso, fa,
Unde e Ilinca ta?
– Măi, turcilor nelegiuiți,
Măi, Ilinca mi-a murit,
Dacă nu-mi credeți cuvântul
Haideți să v-arăt mormântul,
Dacă nu-mi dați crezământ
Haideți, vă duc la mormânt!
E-ngropată la fereastră
Sub o floare de mușcată,
Mirosul să-mi intre-n casă
Că mi-a fost fată frumoasă!
Atunci turcii ce-mi făceau?
Mâna pe sape puneau,
Doi butuci că dezgropa
Și pe babă mi-o lua,
Mi-o bătea și mi-o lega
La colinul hornului,
La dogoarea focului,
Foc în ghete că-i punea,
Cu ghetele o-ncălța
Și-nspre Dunăre pleca.
Atunci turcii ce-mi făcea?
Înapoi că se-ntorceau
La Dunăre se duceau!
Dar un turc mai mărunțel
Îmbrăcat în cojocel
Și opinci de iacunel
Prin grădină se uita,
Să plece nu se-ndura,
Uitându-se prin grădină
La o tufă de sulfină
Vede-o rază de lumină,
Către ea se repezea
Pe Ilinca mi-o găsea,
O prindea și mi-o lega
Și pe cal mi-o arunca
Și spre Čaić o ducea.
Și pe turci el îi striga:
– Măi, turcilor nelegiuiți,
Nu știu soarele-a răsărit
Ori Ilinca s-a ivit?!
Toți turcii că se-ntorceau,
Pe Ilinca mi-o luau,
Mâinile i le legau
Și pe Dunăre-mi plecau.
Dar Ilinca ce-mi zicea?
– Măi, turcilor spahiior,
Dați-mi drumul mâinilor,
Slăbiți-mi mânuțele
Ca să-mi dreg cosițele!
Atunci turcii ce-mi făceau?
Turcii mâinile-i slăbeau,
Ilinca-n apă-mi sărea
Și din gură îmi striga:
– Măi, decât roabă la turci
Mai bine hrană la știuci,
Decât roabă turcilor
Mai bine hrană peștilor,
În adâncu-acestui râu
Hrană peștilor să fiu!
Dară turcii ce făcea?
După Ilinca-mi sărea,
Dar Ilincuța-nota,
Ea înota brotăcește,
Și toți turcii butucește,
Ilincuța mi-a scăpat
Și toți turcii s-a-necat.
Ilincuța-acas’ pleca
Și pe mă-sa o găsea
Doar cu sufletul la gură
Și cu bășici de arsură.
Sensul versurilor
O baladă populară despre Ilincuța, o fată răpită de turci, care preferă să se înece în Dunăre decât să devină roabă. Mama ei suferă torturi pentru a o proteja, dar Ilincuța alege sacrificiul suprem pentru a-și păstra libertatea.