Nu-i totdeauna grea și-aspră vină,
frumuseța foc în noi deșteaptă,
cât inima, topită, se îndreaptă
către săgeata cerului divină.
Amor în grabă aripi ne anină,
chiar patimi vane zboruri lungi așteaptă,
căci inimii nu-i place prima treaptă,
râvnind spre-a Creatorului lumină.
Spre cer, nu spre-o femeie, tinde-nalta
iubire… Altfel inima coboară
și nu-i nici înțeleaptă, nici bărbată.
Ea stă în suflet, în simțiri stă alta:
înalță-ntâia, ultima coboară
voința către starea întinată.
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea iubirii divine și aspirația sufletului către Creator. Se distinge între iubirea spirituală, care înalță, și cea lumească, care coboară voința către starea imperfectă. Poezia sugerează că adevărata iubire transcende atracția fizică și se îndreaptă către divinitate.