Spre-a fi mai vrednic, de-acest dar minune,
de prietenia voastră ideală,
gândeam, înaltă doamnă, în greșeală,
netrebnic, să răspund cu pasiune.
Dar n-am putut virtuții mele spune
să urce pân’ la voi, fără sfială!
Îmi cer iertare pentru îndrăzneală
și trag din rătăciri înțelepciune.
Greșesc acei ce cred că egalează
plăpânda mea vremelnică lucrare
divinul vostru har, plouând ca norul.
N-ajung știință, artă, minte trează:
un dar ceresc nu-și află egalare,
oricâte probe-aduce muritorul.
din Poezii, traducere de C. D. Zeletin
Sensul versurilor
Poezia exprimă sentimente de umilință și recunoștință față de prietenie. Vorbitorul își cere iertare pentru îndrăzneala de a încerca să egaleze darul divin al prieteniei, recunoscând că eforturile sale sunt limitate în comparație cu harul prieteniei.