Din veci natura-nvață,
făcând copila și femeia,
cum s-o desăvârșească pe aceea
ce-mi arde inima și mi-o îngheață.
Deci, în dureri, o viață
nu m-a-ntrecut vreun om;
chin, spaimă, plâns molcom
prind, pe măsura cauzei, tărie.
La fel și-n bucurie,
nu-i om și nu va fi asemeni mie.
Sensul versurilor
Piesa explorează intensitatea emoțiilor umane, atât în suferință, cât și în bucurie, comparându-le cu lecțiile eterne ale naturii. Vorbitorul se simte unic în capacitatea sa de a experimenta aceste emoții la un nivel profund.