Fiică-mea cotcodăcind obraznic
scoate strigăte elastice ca un îmblânzitor de șerpi,
o lișiță în după-amiaza caldă
cu burta ei budistă se fălește,
și-o preocupă ghearele picioarelor.
Cu ruginite gesturi
luptă pentru ținte gingașe:
părul maică-si,
hârtia mototolită.
Legăturile ei cu mușchii,
chibrituri și câini flocoși
măsurate-s toate.
Privind-o
ne purtăm duioșiile ca pe-un blestem.
Trupul său cară, înlăuntrul cărnii schimbătoare,
râuri de sori adunați laolaltă,
jungle de forță, păsări colorate
și lene.
Sensul versurilor
Piesa surprinde o observație asupra inocenței și energiei copilărești, juxtapusă cu o melancolie subtilă. Versurile explorează legătura dintre copil și lumea din jur, evidențiind frumusețea și complexitatea acestei relații.