Aș vrea să fiu copac
Și-aș vrea să cresc lângă fereastra ta.
Te-aș auzi,
Și-n voie te-aș privi întreaga zi.
M-aș apuca și iarna să-nfloresc,
Ca să te bucuri!
Păsările cele mai mândre-ar face cuib pe creanga mea,
Iar nopțile mi-ar da cercei de stele
Pe care, ca pe frunze, ți le-aș da.
Prin geamul larg deschis, de-atâtea ori
M-aș apleca ușor să-ți sărut
Când părul ce pe frunte ți-a căzut,
Când buzele cu buze moi de flori.
Spre toamnă m-aș juca zvârlindu-ți mere
Și foi de aur roșu prin odaie,
Cu-a ramurilor tânără putere
Ți-aș apăra obloanele de ploaie.
Și, cine știe, poate că-ntr-o seară
De primăvară, când va fi și lună,
Va trece prin grădină o zână bună,
Făcându-mă femeie să fiu iară.
Atuncea, sprijinindu-mi de pervaz
Genunchiul ud de frunze și pământ,
Cu roua și cu luna pe obraz,
Eu ți-aș sări în casă și senină,
Uitând de-atâta vreme să vorbesc,
Cu câte-un cuib în fiecare mână,
Aș începe
să
zâmbesc.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorința profundă de a fi aproape de persoana iubită, transformându-se într-un copac pentru a o proteja și bucura. Imaginează o transformare magică, culminând cu revenirea la forma umană și exprimarea unei iubiri tăcute, dar intense.