Ca cerul peste ape mă aplec
Peste sufletul meu singur și trudit,
Lumini și umbre ca-n oglindă trec
Și toate doar de tine-au povestit.
Basmul dragostei noastre nu l-a uitat
Apa cea stătătoare a inimii mele,
Cum nu uită lacul nuferi c-a purtat,
Sau, în zori, că noaptea oglindise stele.
Din adâncuri neștiute nici de mine, cheamă
Sufletul imaginea pe care a scăldat-o
Și tremură de bucurie și de teamă
Văzând că nici o trăsătură n-a uitat-o.
Amintirile ca algele și mâlul mă cuprind,
Și iată-mă împotmolită, tristă barcă,
Fără catargul voinței și cârmă de gând
Cine către țărmuri are s-o întoarcă?.
Sensul versurilor
Piesa descrie un suflet împovărat de amintiri și regretul unei iubiri pierdute. Eul liric se simte blocat în trecut, incapabil să depășească durerea și nostalgia.