Președintelui Uniunii Scriitorilor Mircea Dinescu în semn de Apocalipsă pe veci.
Capele clandestine, asta eram.
Prin subterane,
la lumina lumânărilor,
ne ceream fiecare din noi iertare morților.
Măruntaiele pământului vâjâiau,
o mână nevăzută ne desenase semnul rușinii
pe frunte
și nu mai știam dacă era clopotul
cel care ne ademenea la capătul drumului
sau corul oaselor risipite și azvârlite
câinilor prin gunoaie.
Mărșăluiam, mărșăluiam
fiecare cu îngerul mortului său
plângându-i pe umăr.
Patria se pustiise de noi.
Lumina nu lumina.
Timpul înțepenise la gura cuvântului.
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment profund de pierdere și regret, evocând o atmosferă sumbră și apocaliptică. Vorbește despre iertare, rușine și pustiirea patriei, sugerând un context de criză și disperare colectivă.