Mariana Marin – Dihanii Azurii și Litanii

După ani de așteptare, în curtea altui spital,
visul cu morții familiei se oprește din nou la tine.
(Grădina de trandafir unde e? Unde e?)
Ai ochii arși iar semnul acela mic
pe care ei ți-l trimit printre frunzele oțetarului
devine un posibil centru al lumii.
Da, ani de așteptare,
când numai blânda apoplexie nu ți s-a întâmplat.
Chiverniseala și degradarea lui ceea ce te înconjoară
au înălțat pentru tine imne de slavă,
late ca o boală de piele sub razele soarelui.
Păi sigur că da,
“pierderea sensului devine un joc și o asceză”
– așa îți spuneai în zilele rare de la masa de scris.
Apoi îți scotea câte un ochi și îl puneai alături.
Pentru zilele în care poate-poate cărăbuși,
dihanii azurii și litanii vor țâșni din creierul tău
și se vor pierde spre asfințit printre alte vise noroioase
și departe de casă.
Păi sigur că da, așa stau lucrurile.
Și acum, după ani de așteptare, această dimineață
în care te clatini amețitor între semnul acela mic
și surâsul din somn al iubitului.
Nici nu mai știi exact dacă nu cumva chiar el
ți-a trimis semnul negru printre frunzele oțetarului.
“Urmează-mă! ” pare să spună semnul,
“și vom rămâne singuri deasupra acestui oraș vinețiu
căutând urmele jocului ce ne-ar mai putea ține încă în viață”!
Da, așa stau lucrurile.