Te trezești cu toate organele alături.
Privești, dar nu se întâmplă nimic.
E o casă fără oglinzi – ți se spune.
Cineva care îți seamănă se apropie de fereastră.
Auzi: nu, sufletele noastre nu pot fi salvate, dar cea mai bolnavă, cea mai murdară,
cea mai șireată, cea mai veselă amintire e mai adevărată decât războiul de o sută de ani. Îți spui: pe o vreme ploioasă nu se poate muri
atât de ușor și deschizi dulapul de haine cu o singură bătaie
de inimă.
Ah, frumoasă rochie de bal a frumoasei bunici!
Impudică stă răsturnată-n ace; cu brațele-nmuiate-n var
frumoasa rochie de bal acoperă o existență
Brusc îți aduci aminte că nu ești singur și începi să citești,
începi să citești, o pagină albă care se scrie singură.
Vrei să treci mai departe dar posibila ta moarte îți sare în față cu un pântec
greoi.
Auzi: nu, sufletele noastre nu pot fi salvate.
Îți desfaci brațele și fii în cuptorul de sticlă.
Ai venit.
Ai văzut.
Te arunci în cuptorul de sticlă
Ehei, testamentul răutăcios al bunicului!
O fotografie trucată și un sân foarte mic.
Un mareșal orb cu o celebră victorie în șira spinării.
Un aisberg
spânzurat de frumoasa rochie de bal a frumoasei bunici.
Cu un scris mărunt și peltic testamentul răutăcios al bunicului comandă foc! din mașina de scris
Tu știi că zăpadă nu poate salva un război de o sută de ani dar ai mângâia un animal friguros sau.
te-ai întinde pe o gheață frumos mirositoare sau ai lăsa iarna să-ți cadă în inimă ca un inel de ceară sau ai defecta un spărgător de gheață, ca el să se oprească
brusc acolo, banda rulantă a unei lumi în care nu te recunoști.
Ești dat jos de pe masa de operație.
E o casă fără oglinzi.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimente de dezorientare, confruntare cu moartea și amintiri tulburătoare. Protagonistul se află într-un spațiu straniu, disecat de trecut și de posibilitatea propriei morți, căutând sens într-o lume confuză.