Eu nu te judec
și doar ți se pare
că lanțurile pe care le porți
au fost închise de mine
cu nopțile în care ne-am iubit.
Nu este al meu cedrul Libanului
sub care stai și plângi.
Iar turma de capre a minții tale
n-a fost păscută de mine,
nu eu am înălțat din nou zidul
după ce s-a surpat.
Și nu te judec.
Ești liber și aidoma mie într-o zi și aici,
sub pământul spre care vița-de-vie
toamna se-apleacă în țândări.
demonizată
Sensul versurilor
Piesa vorbește despre eliberarea de vinovăție și judecată într-o relație. Naratorul neagă responsabilitatea pentru suferința celuilalt, subliniind ideea de libertate individuală și acceptare a destinului.