Întoarce încă o dată spre mine fața ta.
Dă-mi încă o dată mâna, s-o strâng în mâna mea
Și-apoi rămâi cu bine! Tu vezi că eu nu plâng?
Ce vrei? Așa trec toate și stelele se sting.
Pe drumul vieții mele amar, întunecos,
Un scurt moment lucit-a surâsul tău duios.
Eu nu știam atuncea că multe vieți sunt,
Ce nu le-i scris să aibă vr-un bine pe pământ.
Tu nu erai de vină și tu nu m-ai trădat.
O tainică putere pe tine te-a purtat
Și chinurile mele, tot răul ce-ai făcut,
În cartea sorții scrise erau, când te-ai născut.
Mă duc de unde nime nu poate reveni!
Mă duc și-n astă lume nu ne-om mai întâlni.
Nu mă uita cu totul! Moartea-i atât de grea
Când știi, că nici un suflet nu plânge-n urma ta!
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea unei despărțiri iminente și acceptarea destinului. Naratorul se pregătește să plece din această lume, cerând să nu fie uitat și reflectând asupra rolului sorții în suferința sa.