Vor înflori cireșii, iarăși, în grădină
Acoperind pământul cu ale sale flori.
Ce tristă-i primăvara când nimeni nu te-alină!
Și viața ce amară-i uneori!
Deschide geamul spre matinala sărbătoare,
Parfumul din grădină să te inunde-ncet.
Ah, fiecare roză e-o rană care doare
Și-ți e menită, ca să fii poet.
Am obosit să te aștept, Iubire, mă topesc
Pe-a vieții carte aplecat o viață.
O dimineață doar, de-ar fi să te zăresc,
La toate-aș renunța pentru această dimineață!
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment profund de melancolie și dorință. Naratorul tânjește după o iubire pierdută, folosind imagini ale naturii, precum cireșii înfloriți, pentru a accentua tristețea și așteptarea nesfârșită.