Cine îmi bate la geam?
Nu bateți.
Nu sunt aici.
Aici locuiește Singurătatea
cu Plictiseala drept chiriaș legal.
Nu-mi bateți la geam.
Degeaba bateți.
Eu nu pot să deschid.
Nu pot să mă târăsc
nici până la poarta casei mele,
nici până la poarta celeilalte lumi.
Deci nu-mi bateți la geam.
Nu sunt aici.
Aici este numai o insectă uscată
într-o lume – sicriu-
unde este interzisă, cu riscul învierii,
chiar și moartea.
Nu-mi bateți la geam.
Ați greșit.
Ați greșit casa.
Ați greșit ușa.
Ați greșit veacul.
Greșeală, greșeală, greșeală!
De aceea, încetați!
Încetați, în numele Domnului, să mai bateți!
Vă repet-nu!
Aici nu locuiesc eu.
Aici locuiește un sângeros
păianjen acrobat
care cu puțin timp înainte a mâncat un fluture.
Un fluture auriu și fragil
care, vai, avea numele meu!
Deci, n-am fost iubit, asta este tot,
Poate greșit am pretins rolul
Unui bufon de clasă medie
Uitat într-un depozit inutil
Ca o păpușă bleagă cu nasul spart.
din volumul Sub castelele sperantei
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment profund de singurătate și deznădejde. Naratorul se simte izolat de lume, ca și cum ar fi mort în viață, și respinge orice încercare de contact exterior. El se identifică cu un fluture fragil, devorat de un păianjen, simbolizând pierderea identității și a iubirii.