A uitat pe ghizduri cofa
Şi-n oglinda apei cată,
Fata mare şi orfană
De-o ispită e cercată.
N-a ştiut că sunt şi clipe,
În îngusta ei viaţă,
Când inima de orfană
Poate fi şi ea-ndrăzneaţă.
Se-nfioară gândul fetii,
Căci prea mândru i se pare
Visul ce întâia oară
Cere-n minte, azi, intrare.
Ea, „străină“ – şi mireasă!
Viaţa-i spune că-i o floare
Ce din noapte-şi ia viaţă
Şi tot nopţii-o dă când moare
Sensul versurilor
Piesa descrie viața unei fete orfane, aflată la vârsta maturizării, care se confruntă cu realitatea dură, dar și cu apariția unor vise îndrăznețe. Ea se simte străină, dar aspiră la o viață mai bună, asemenea unei flori care înflorește în întuneric.