Crenguța de rozmarin
Mi-e drag numele Marin,
Numele și gura lui
Of, pupa-mi-l-aș de pui!
De-mi vorbește mă roșesc,
Când sărută mă topesc,
Și cu tot când e cu mine
Mă lasă și fără minte.
Gurița-i miroase-a crin
Cămașa a trandafir
Când îl văd inima-mi sare
Și loc în piept nu mai are.
Când mă ține strâns de mână
Mă săgeată la inimă
Eu spun că nu mi-a fost dor
Dar ochii mă dau de gol.
Lasă-mi, Doamne, ce iubesc
Să-mi fie drag să trăiesc
Lasă-mă să trăiesc bine
Cu neicuța lângă mine.
Să mi-l culc pe pat de flori
Să mi-l sărut până-n zori
Dimineața să-l trezesc
Să-i spun ce mult îl iubesc!
Să mi-l culc pe pat de flori
Să mi-l sărut până-n zori
Dimineața să-l trezesc
Să-i spun ce mult îl iubesc!
Sensul versurilor
Cântecul exprimă o dragoste profundă și pasională față de Marin. Vorbitoarea este copleșită de emoție în prezența lui, dorindu-și să trăiască o viață fericită alături de el.