Voi, dulci perechi în vrajbă, guri amare!
Vedeți că luna n-a ieșit din mare?
Ea – care, mai întâi, v-a fost zugrav
pictând pe zid profilul vostru grav
și umbrele topite dintr-odată
într-o beție încă refuzată;
ea – care ca un paznic fără pas
v-a urmărit unde-ați făcut popas
ca să ridice feriga albastră
carbonizată de suflarea voastră;
ea – care ca regina în desfrâu
pierzând pe țărm pumnalul de la brâu
v-a pus în mâini o lamă străvezie
cu care v-ați rănit din gelozie;
ea trebuia s-aprindă un convoi
de sori și stele-anume pentru voi
din prundul mării până la zenit
ca să umblați pe un covor feeric..
Dar uite, e târziu – și n-a venit.
Hai, înjunghiați-vă pe întuneric!.
Sensul versurilor
Piesa descrie o relație tumultoasă, marcată de gelozie și dezamăgire. Luna, martor al iubirii inițiale, nu mai aduce lumina promisă, lăsând cuplul în întuneric și disperare.
