Spre oglinzi, spre inimi, larguri, spre somnul scut din cer,
pe argintăria harfii, visul, degete mi-l frâng,
străvezii suiri de sunet, „fuga” ploilor ce plâng
presimţirile din peşteri, Evul Omului stingher.
Luna mare-n crucea vremii, prin răsunet să opresc,
ca din cupa ei de ceară, mierea de mir pe văzduh
să răstorn cu zvon de strună, sub botezul nefiresc
să zăriţi prin zmalţ de aur faţa semnelor de duh.
Sensul versurilor
Piesa explorează teme spirituale și existențiale prin intermediul simbolismului harfei și al imaginilor poetice. Versurile sugerează o căutare a sensului și a transcendenței prin artă și introspecție, într-un context mistic și atemporal.