Nu mă știe.
Se pleacă ziua-nspre seară,
se-aprinde un luceafăr sus,
mă-nconjoară tăceri de ceară
pândind cuvintele ce nu-s.
Mi-s munții-alături la picioare
și trece-un mâine peste ieri,
mai cântă-un cântec, mă mai doare,
mai suflă-un vânt de nicăieri.
Mă mai arăt într-o oglindă,
mă mai privesc un pic și las
să-mi ardă stelele-n tindă,
în liniștea ce mi-a rămas.
Un val se-nalță peste-o mie,
o zi s-a dus, o alta nu-i,
m-am rătăcit și nu mă știe
nici Dumnezeu de sunt a Lui.
sanja-adriana
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente de singurătate și pierdere, cu o introspecție profundă asupra propriei identități. Naratorul se simte nevăzut și nerecunoscut, chiar și de divinitate, reflectând asupra trecerii timpului și a efemerității existenței.