Sandor Petofi – Janos Viteazul (Fragment)

Înflăcărate bat razele de vară
Pe cioban, de pe bolta cerească.
Este de prisos să bată așa tare,
Ciobanul rabdă o căldură mare.
În inimă arde focul dragostei,
Cum paște turma la capul cătunei.
Până când le lasă oile să pască,
El stă pe șubă întinsă în iarbă.
În juru-i mii de flori pestrițe,
Dar el nu e interesat de florile;
La o aruncare un pârâu curge,
Privirea sa doar acolo fuge.
Dar nu la luciu, la apa spumată,
Doar la o fată, care stă în apă,
La statura zveltă a fetei blonde,
La părul ei lung, la forme rotunde.
Fusta ei la genunchi întoarsă,
Căci la pârâu ea rufe spală;
Din apă abia se văd genunchii,
O plăcere pentru Kukoricza Jancsi.
Că ciobanul tolănit în iarbă
E Kukoricza Jancsi, în persoană?
Iar în pârâu, cine spală rufe,
Mărgăritara lui Jancsi, Ilus e.
„Perla inimii tu, Iluska dragă!”
Kukoricza Jancsi, o apalează:
„Uite-te aici, căci în lume
Doar tu ești vrăjile mele scumpe.
Privește-mă cu ochii tăi negri,
Vino din apă, pentru a te cuceri;
Ieși la mal doar pentru o clipă,
Las sufletul pe buza ta rumenită.”
„Știi Jancsi, aș veni bucuroasă,
Dar spălatul vreau să gat în grabă;
Mă grăbesc, că am viață grea,
Sunt fată vitregă pentru mama mea.”
Astea-s vorbele blondei Iluska,
Și rufele spăla harnică, într-una.
Dar păstorul se ridică de pe subă,
Se apropie seducător, să spună:
„Vino porumbită, vino turturică!
Sărutul, apucatul fac acusică;
Mama ta vitregă nu-i aproape,
Nu-l lăsa iubitul cu o chemare.”
A scos-o pe fată cu vorbe gingașe,
I-a prins talia cu ambele brațe,
Cât a sărutat-o, nimeni nu știe,
Cel ce știe tot, numai ăla știe.